Poezii

Ghemul

Un ghem de lână, rotunjor,
s-a dus în fugă pe covor.
Pisica-l prinde și-l scapă iar:
e cel mai bun joc din calendar.

Acum e firul peste tot,
pe scaun, pe perdea, pe cot,
iar ea s-a ghemuit, ghem mic,
și doarme. N-a făcut nimic.

Un petic cald de soare-a stat
pe covoraș, lângă fereastră,
și l-a găsit și l-a luat
pisica noastră.

Dar soarele se mută-ncet
și ea se mută pas cu pas:
nu poți dormi, e lucru știut,
fără un pic de soare-n nas.

Una toarce pe fotoliu,
două dorm în coșul verde,
trei se joacă-n bucătărie,
patru… nu știu, nu se vede.

Cinci au prins o rază-n geam,
șase-au dat de smântână,
șapte… stai, le număr iar:
toate-mi mănâncă din mână.

Cu mustățile, pisica
măsoară lumea toată:
dacă trece capul, trece
și coada, dintr-odată.

Măsoară ușa, cutia,
sertarul de la masă
și inima mea, se pare,
în care e ca acasă.

Când luna se-agață-n perdea
și casa tace, adormită,
doi ochi de miere, din dulap,
mă păzesc cu grijă nesfârșită.

Iar dacă-un vis urât mă-ncearcă,
un pas de catifea vine-ncet,
se-așază lângă mine, toarce,
și visul pleacă, pe-ndelete.

Are lăbuțe cât un nasture
și nasul ca o boabă de fragă;
a stat o seară în palma mea
și de-atunci îmi e de-o viață dragă.